S-a încheiat ședința CSAT, prima din mandatul lui Nicușor Dan. Evaziunea fiscală, salina Praid și Apărarea au fost pe agenda discuției de peste trei ore. Momentan, nu este clar la acest moment, din comunicatul CSAT, dacă va fi inclusă combaterea evaziunii în Strategia Națională de Apărare.
Concluzii după ședința CSAT
Prima temă dezbătută în ședință s-a referit la impactul evaziunii fiscale asupra securității economice a României.
Membrii Consiliului au subliniat că evaziunea fiscală rămâne o vulnerabilitate majoră, care afectează bugetul de stat, fiind necesară „o abordare coordonată și fermă din partea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu”.
„În acest sens, membrii Consiliului au convenit că sunt imperative câteva direcții imediate: intensificarea controalelor, digitalizarea accelerată a sistemului fiscal și utilizarea tuturor instrumentelor legale pentru a recupera prejudiciile aduse statului român. De asemenea, premisa esențială a succesului în lupta cu evaziunea fiscală o constituie crearea unui cadru de reglementare și control articulat și coerent, cu mecanisme concrete de intervenție pentru instituțiile abilitate și norme de integritate profesională pentru angajați.”, se arată în comunicatul de presă al CSAT.
„În acest sens, Guvernul României, prin autoritățile publice cu competențe în domeniu, va lua măsurile necesare promovării acestui cadru normativ adecvat, inclusiv a unor prevederi pe componenta răspunderii penale, care să descurajeze atât comportamentul evazionist în sine, cât și activitatea de facilitare.”
În ceea ce privește războiul din Ucraina, „România este interesată direct de securitatea Ucrainei” și va susține eforturile Statelor Unite ale Americii pentru încetarea conflictului armat.
„România condamnă lipsa voinței politice din partea Moscovei în direcția păcii și refuzul acesteia pentru un armistițiu complet, imediat și necondiționat. Alături de celelalte state membre UE și NATO, România va continua să sprijine Ucraina în lupta pentru apărarea suveranității sale.”, potrivit comunicatului CSAT.
„Membrii CSAT au menționat că negocierile nu pot avea loc fără Ucraina și UE, iar o pace stabilă trebuie să excludă ferm orice încercare rusă de redivizare a Europei în sfere de influență.”
Despre situația de la Salina Praid, membrii CSAT au transmis că au evaluat și două scenarii pentru viitorul salinei, „unul de recondiționare a minei vechi și altul de înființare a unei noi mine pentru vizitatori și a unei noi mine de producție.”, potrivit comunicatului.
Ședința CSAT s-a încheiat
Ședința CSAT s-a încheiat după trei ore și jumătate și urmează concluziile. Consiliul Suprem de Apărare a Țării ar putea permite serviciilor secrete să se implice în lupta contra evaziunii fiscale. O măsură care a stârnit nemulțumiri în societate.
În prima parte a ședinței s-a discutat despre situația războiului din Ucraina și despre ce investiții ar putea face de acum înainte Ministerul Apărării pe teritoriul României, astfel încât să modernizeze industria de apărare autohtonă, dar în același timp acest demers să creeze și noi locuri de muncă în industrie. Rămâne de văzut și ce bani vom primi de la Comisia Europeană pentru a dezvolta industria națională de apărare. De asemenea, în cadrul CSAT, s-a discutat și despre situația de la salină Praid, pentru a afla dacă localnicii de acolo pot fi sprijiniți financiar mai ales că foarte multe afaceri din acea regiune depindeau de funcționarea salinei.
Ședința CSAT a început. Evaziunea fiscală va fi considerată de acum amenințare pentru securitatea națională
Ședința CSAT condusă de președintele Nicușor Dan, a început luni, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi figurând, printre altele, două informări privind fenomenul evaziunii fiscale și situația creată ca urmare a inundării Salinei Praid.
La ședință participă premierul Ilie Bolojan, ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, ministrul Justiției, Radu Marinescu, ministrul Economiei, Radu Miruță, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, directorul interimar al SRI, Răzvan Ionescu, directorul SIE, Gabriel Vlase, șeful SMAp, Gheorghiță Vlad, consilierul prezidențial Cristian Diaconescu, secretarul CSAT, Mihai Șomordolea.
Pe lângă situația războiului din Ucraina, CSAT ar putea de asemenea declara evaziunea fiscală drept o amenințare la adresa securității naționale.
Va fi prima ședință a CSAT atât pentru președintele Nicușor Dan, cât și pentru o bună parte dintre miniștrii din Guvernul Bologan, dacă ne referim, de exemplu, la noul ministru al apărării, Ionuț Moșteanu, sau noua ministră de la externe, Oana Țoiu.
Vor fi discutate mai multe subiecte importante pe ordinea de zi. În primul rând, se va discuta despre situația războiului din Ucraina, dar și despre industria de apărare a României. Asta pentru că țara noastră trebuie să pregătească în luna următoare un pachet prin care să solicite fonduri europene puse la dispoziție de Comisia Europeană pentru revitalizare a industriei de apărare. Se discută și despre noi achiziții comune cu mai multe țări din centrul și vestul Europei.
Se va discuta mai mult în perioada următoare despre acest aspect, pentru că încă mai avem timp la dispoziție pentru a spune exact ce proiecte am vrea să dezvoltăm în continuare în această industrie și cum va încerca România să-și îmbunătățească industria de apărare în anii următori.
Asta după ce s-a stabilit și la Summitul NATO de la Haga ca toate statele aliate să își crească cheltuielile pentru apărare până la 5% din PIB în următorii ani. Mai departe, se va discuta în cadrul CSAT despre situația de la Salina Pride.
Nicușor vrea revitalizarea economică a Apărării
La cererea președintelui Nicușor Dan, vor analiza reprezentanții Consiliului Suprem de Apărare a Țării ce poate fi făcut în continuare pentru a revitaliza economic zona, pentru că știm foarte mulți oameni din acea regiune depind de partea turistică a Salinei Prad, iar în acest moment, din informațiile noastre, situația cu fosta mină este practic catastrofală.
Este greu de crezut că aceasta va mai putea folosită prea curând, de aceea caută soluții autoritățile și de asemenea, se ia în calcul deschiderea unei alte mine turistice în zonă.
Rămâne de văzut ce concluzii vom avea în acest sens după finalul CSAT. Și nu în ultimul rând, evaziunea fiscală ar putea, de acum înainte, să fie considerată o amenințare la adresa securității naționale.
A fost inclus acest aspect pe ordinea de zi în CSAT. Își dorește președintele Nicușor Dan, să găsească soluții pentru a combate mare evaziune fiscală. A spus acest lucru încă din campania electorală. Ne uităm pe date. De exemplu, România pierde anual, potrivit Ministerului de Finanțe, în jur de 30 de miliarde de lei numai din proasta colectare a TVA-ului.